Personajul feminin

O prind în neumblarea cu tălpile mirene
De mâna şi de gâtul în albele desene
De plaga minunată a umărului stâng
O prind cum dimineaţa genunchile îi plâng.
Ea răvăşită cade, tămăduind pământul
Despică straturi calde şi nemilos avântul
Se rupe deodată cu şaluri şi vedenii
Se-ntinde peste pântec lividitatea vremii.
Supusă, îmblânzita rămânere-n tăcere
A vrutului păcat, a sânului de miere
Adoarme dezmierdată de palidul bolnav
O prind şi neumblarea se-ntunecă în alb.